BUCATE DIN CARTOFI
BUCATE DIN CARTOFI
Răsfăţuri culinare de zi cu zi
Format: 21 x 21 cm Nr. pagini: 208
Gustos, necostisitor şi mereu la îndemână!
Cartoful, originar din America de Sud, a fost descoperit şi adus în Europa de către spanioli, prin anii 1530, din regiunile din Peru, unde şi astăzi se întâlneşte în forma spontană. În România, în documente apare în 1769 pe teritoriul Transilvaniei, dar probabil că a fost cultivat mult mai devreme prin grădini.
Cartoful ocupă un loc fruntaş pe lista legumelor care se cultivă în cele mai multe ţări şi, practic, este nelipsit din bucătăriile din întreaga lume. Datorită faptului că se găseşte în orice anotimp, este o sursă continuă de răsfăţuri culinare, aşa cum nicio altă legumă şi puţine alimente pot fi. Pe lângă faptul că este un aliment de bază, necostisitor şi la îndemână, este şi un aliment care hrăneşte, dă energie şi favorizează prelungirea senzaţiei de saţietate.
Se poate găti în fel şi chip, fie sub forma mâncărurilor clasice şi reconfortante, fie abordând înfăţisări noi şi exotice.
Consumul de cartofi (nu cel prăjit) menţine în echilibru organele interne şi are proprietăţi diuretice, de aceea este indicat a fi consumat mai mult fiert. Conţine săruri minerale (fosfor, magneziu, calciu, potasiu şi fier), acizi organici (citric, malic, oxalic), complexul de vitamine B şi vitamina C. Valoarea nutritivă se datorează conţinutului de amidon, care în organism se descompune în zaharuri simple care se asimilează uşor.
Dorim să vă oferim o carte de bucate aşa cum este şi cartoful în mesele noastre, esenţial, venind în întâmpinarea nevoii de soluţii practice şi rapide sau mai sofisticate pe parcursul a aproape două sute de reţete gustoase. Veţi găsi antreuri şi salate, supe, ciorbe şi borşuri, gratenuri şi garnituri, feluri principale, găluşte, prăjituri, torturi şi deserturi din cartofi, procesul de pregătire al unora dintre ele fiind ilustrate pas cu pas.
Alegeţi să pregătiţi reţete din oferta noastră bogată, pentru a-i surprinde pe cei dragi cu răsfăţuri culinare din cartofi!
Vă dorim clipe plăcute în bucătărie şi rezultate pe măsura aşteptărilor!
Adela Sebestean